Capitolul 10-O greseala uriasa?

-Si intoarceti-va in camera voastra de zi imediat! zise Lily cu asprime, trimitand cele doua fete din anul trei afara din clasa goala in care incercasera sa plaseze o cutie cu Vopseaua Care Nu Poate Fi Stearsa a lui Stanley deasupra usii, pentru a cadea in capul unui profesor cand acesta ar fi intrat. Lily goli cutia cu o miscare a baghetei si se intoarse pe coridor sa-si continue patrula.
Ofta. Totul parea sa mearga din ce in ce mai rau de la ultima excursie in Hogsmeade. Avusese o multime de teme care acum pareau sa se dubleze. Grija pentru Creaturile Magice, de obicei cea mai libera ora a saptamanii, fusese cel putin un dezastru.
Pentru inceput, fu nevoita sa formeze echipa cu nimeni altul decat Severus Plesneala din grupul de Devoratori ai Mortii invatacei de la Viperini.
Viperinii rasera si facura glume:
-Plesneala are sange-malul! Invat-o despre importanta sangelui pur, Severus!
Incepura chiar sa rupa foile cartilor, sa le faca ghem si sa le arunce in Lily. Fata vazu pumnii lui James strangandu-se si il auzi soptindu-i lui Sirius:
-Daca n-as fi promis sa ma port frumos…
Dar Lily nu avea de gand sa accepte asa ceva. Nu avea nevoie de James s-o protejeze. Ce il facuse sa creada ca are nevoie de protectie?
-Opriti-va acum, zise ea in timp ce isi scotea bagheta, si nimeni nu va fi ranit.
Viperinii izbucnira in ras in incepura sa arunce cu manualele intregi in ea.
-Sange-malul are o bagheta! Stii sa folosesti aia, dulceata, sau ar trebui sa-ti aratam?
-Te rog, nu, Lily, ii sopti Severus, o sa te ucida!
Imediat, o copie a Ghidului pentru Ingrijitorul Creaturilor Magice zbura si o lovi chiar in stomac. Severus ofta si fata lui Lily se contorsiona de furie. Vedea rosu in fata ochilor si inainte ca James (care striga nervos), inainte ca aspirantii la titlul de Devoratori ai Mortii sa aiba vreo idee in legatura despre ce se intampla, fura aruncati la pamant intr-o masa lipicioasa de tentacule, furunculi si lilieci-vampiri cu colti ascutiti.
Cercetasii izbucnira in ras, James arata usurat, dar nimeni nu rase mai tare decat Mirabelle, care se plangea de agresivitatea celor din Casa ei inca din anul patru.
-Lily…incepu Severus.
-Vrei sa-ti fac asta si tie? zise Lily taios, leganandu-si bagheta amenintator.
-Nu, eu…Severus se apropie de masa la care el si Lily trebuiau sa lucreze, la marginea Padurii Interzise.
Muncira in liniste, Lily taind plantele de apa si carnea cruda cu o ferocitate care nu incuraja conversatia.
Il vazu pe James holbandu-se la ea de cateva ori si in final, dupa ce Sirius ii sopti ceva la ureche, veni si zise:
-Hei, baieti, cum merge?
Lily deschise gura sa raspunda, lucru care paru sa-l supere pe Severus. Acesta se opri din taiat si zise cu raceala:
-Ce vrei?
-Voiam sa vad ce mai faceti.
-Ar putea fi mai evident?
-E destul de mult, venind de la tine, zise James.
-Putem sa nu avem conversatia asta acum? exclama Lily morocanoasa, feliind cu sete capul unei omizi.
Asta il facu pe James sa ramana la masa lui si il pastra pe Severus tacut pana cand trebuira sa hraneasca kelpia de apa. Profesorul Dulse le explicase ca animalul fusese gasit intr-o fantana si trebuia hranit de trei ori pe zi, intrucat era foarte violent si prefera gustul carnii umane-toate cu o expresie deosebit de vesela si cu o pereche de manusi din piele de dragon ascunse pentru prima persoana care avea sa se ocupe de masa kelpiei.
Lily accepta manusile si urca scara pana la acvariul suspendat in aer de nimic altceva inafara de bagheta profesorului Dulse; era imposibil pentru o bucata asa mica de lemn, din cate isi amintea ea de la orele de fizica din lumea incuiatilor.
Ridicase mana pentru a arunca mancarea in apa cu nuanta albastra, in raza vizuala a calului de mare, cand Severus striga:
-N-o face, Lily! E prea periculos!
Prietenii lui Viperini il privira muti de uimire.
-Ce vrei sa spui, replica fata nervoasa, ca nu ma pot descurca intr-o situatie periculoasa?
-Nu, eu…nu poti, e prea-
-E la Cercetasi, zise James. Esti destul de curajoasa sa infrunti un ponei intr-un acvariu, nu-i asa, Evans?
-Bineinteles ca-Lily scoase un strigat brusc deoarece kelpia ii insfacase bratul si incerca sa o traga in apa.
-Lily! tipara James si Severus in tandem, sarind dupa ea, prinzand-o de cate un picior si scotand-o afara din apa.
-Ei bine, asta nu e ceva ce vezi in fiecare zi, zise Sirus.
-Nu e ceva ce ar trebui, sa vezi, replica Remus, pe cand James si Severus se priveau gelosi. Arata de parca ar vrea sa se rupa in bucatele unul pe celalalt.
-Cine? intreba Peter confuz, James si Plesneala?
-Vor incerca sa se ucida reciproc si Lily va incerca sa ii omoare pe amandoi pentru ca nu au incredere ca se poate descurca singura…credeam ca James o cunoaste mai bine de atat.

Chiar si acum Lily era confuza in legatura cu noul lui comportament (era dragut ca lui James ii pasa daca se inneaca sau nu. Cu Severus, totusi, era o alta poveste. O numise sange-mal in anul cinci si Lily avea o memorie de elefant antunci cand o jignea cineva) si se pomeni ratacind fara tinta pe un coridor necunoscut.

Era un hol lung si gol, cu exceptia unei tapiterii care infatisa un vrajitor cu palarie excentrica si care afisa o mina confuza, dar determinata. Parea sa invete o mica gloata de troli imbracati in tu-tu sa danseze balet. Observa ca doi dintre troli luasera bate si faceau piruete pana la Barnabas cel Smintit (stia numele vrajitorului deoarece auzise niste elevi din anul cinci vorbind de un nebun care incerca sa invete troli sa faca balet) lovindu-l cu ele in cap doar pentru a-l enerva si a-l face sa strige la ei.

Zambind in sinea ei, Lily merse de-a lungul unei portiuni goale de pe peretele opus tapiteriei. Era ceva special in legatura cu acest perete…
Imediat ce degetele ei atinsera piatra aspra, cu denivelari, simti ceva inundandu-i venele, ceva ce semana cu magia. Apasandu-si palmele mai tare pe suprafata dura, simti un fior magic alunecandu-i pe sira spinarii.

Intrebandu-se ce ar putea fi si gandindu-se cum sa gaseasca drumul inapoi, se intoarse pe drumul de venire, apoi se opri si se intoarse in directia opusa, fiind sigura ca holul trebuie sa duca undeva.
Imediat ce parasi sfera aceea incarcata de magie, Lily simti ceva tragand-o, ceva care o constrangea sa mearga inapoi si un gand lua fiinta in mintea ei, ca o pietricica intr-un iaz cu apa limpede.
Brusc, o usa rosie se materializa pe peretele gol. Curioasa, Lily o deschise si pasi dincolo de ea.
Se pomeni intr-o camera circulara, complet goala cu exceptia a douazeci si una de de usi multicolore, fiecare cu o altfel de clanta. Uitandu-se inapoi, vazu usa cea rosie disparand.
Precauta, Lily merse in fata unei usi mari, cu o clanta argintie. Intoarse manerul si in fata ochilor sai aparu un dulap cu rafturi pline de jucarii.
Confuza, inchise usa cu un click discret. Brusc, se auzi un sunet de piatra scrijelita si camera incepu sa se roteasca. Lily isi redobandi echilibrul si privi in jur. Sub picioarele ei vazu niste cuvinte gravate in piatra:

Douazeci si unu este numarul nostru,
Douazeci si una de usi ciudate.
Gaseste una in mijlocul nostru
Lumea noastra la a voastra se intoarce.


Confuza- lumea noastra la a voastra se intoarce? Lily se intoarse la usa cu maner de argint si o deschise, iar suspiciunile ei fura confirmate. Se uita acum la o biblioteca uriasa plina cu carti si puternic luminata. Dar cu siguranta nu era biblioteca scolii si nu parea sa aiba o usa prin care sa poti iesi.
Nervoasa pe ea insasi, Lily batu din picior si inchise usa, frustrata. Cum a putut fi atat de prostuta incat sa ramana blocata intr-o camera plina cu usi ce isi schimbau locatia atunci cand le inchideai? Trebuia sa gaseasca o cale de iesire. Din felul in care decurgea ciudatenia, parea ca daca usa corecta s-ar misca prin castel, aparand ca o sala de clasa sau ca un coridor…dar asta insemna ca trebuia sa se miste intre etaje…poate ca ar putea-o gasi cineva.

Mai incerca trei usi, descoperind un tunel intunecat (care ducea catre o fundatura); o sera plina cu plante colorate care se leganau; si o camera ce parea sa nu aiba podea, ci doar un pod subtire ce se intindea cat vedeai cu ochii. Lily nu era sigura unde ar putea duce si nici nu voia sa afle.
Agitata, isi scoase bagheta. Daca ar putea scapa de cateva din usi, ar putea sa-si dea seama care duce inapoi la Hogwarts si patrula ei…
-Expluso! exlama ea, uitandu-se la o usa galbena cu maner argintiu in forma de H. Puterea vrajii ricosa si o izbi cu spatele de o alta usa care, cand ea se ridica, se deschise. Lily era totusi prea ocupata sa priveasca usa galbena.
In loc sa fie spulberata, rezultatul obisnuit al vrajii de explozie, usa era neatinsa.

Lily incepu sa mearga frenetic in cerc, trantind usile pe rand: o sufragerie, un acvariu, o padure de pini, o galerie de arta, o bucatarie, o camera a oglinzilor, un laborator cu experimente, o camera cu instrumente cu forme ciudate, un hol cu tablouri, o camaruta cu ace de cusut, o camera de tortura, o incapere cu tavan inalt plina de bule ce aparent, nu puteau exploda, o pinvita plina de sticle si borcane sinistre si o incapere ciudata cu poze care vajaiau precum albinele.

Posibilitatea sa gaseasca drumul inapoi incepu sa se risipieasca si cand Lily se uita la ceas si vazu ca lipsise de la postul ei o ora intreaga, se sprijini de o usa si si aseza capul in maini. Ce avea sa faca? Ce avea sa manace? Va iesi vreodata? O singura lacrima aluneca pe obrazul ei. Si, pnetru ca nu o putea vedea nimeni aici, Lily Evans, mereu puternica, niciodata ingrijorata, intotdeauna calma, incepu sa planga.
Planse toata amaraciunea surorii ei si a noului ei prieten, un “barbat adevarat” numit Vernon Dursley care nu s-ar casatori niciodata cu Petunia daca ar sti adevarul; numai vina lui Lily. Planse un moment pe care si-l reprimase ani in urma, ziua in care Severus o numise sange-mal si ruinase prietenia lor pentru totdeauna. Desi il urase cu toate fiinta din acel moment, iar prietenii ei o intrebasera de ce tinea la un Viperin, fusese un bun prieten si, cu niste parinti ca ai lui, parea sa aiba nevoie de ea. Lacrimile cazura si mai repede cand isi aminti conversatiile cu parintii ei in vacante, deoarece erau ingrijorati ca nu primeste o educatie corespunzatoare; Petunia le spusese ca la scoala lui Lily nu se invata istorie, geografie, matematica sau logica. Si parintii ei o crezusera pe Petunia. Petunia, care era geloasa din cauza puterilor lui Lily, pe care aceasta i le expunea fericita cand se ducea acasa (lucru care dusese la o avertizare din partea Ministerului Magiei, dar Lily spusese ca nu ii pasa si ca ar da orice ca Petunia sa mearga si ea la Hogwarts). Iar acum Petunia pretindea ca Lily este nebuna si neghioaba. Ce se intamplase cu prietenia lor? Erau atat de apropiate inainte ca ea sa primeasca scrisoarea…

Hohotea, avea parul lipit de obraji si privirea incetosata…
-Lily?
Cu un icnet, capul lui Lily tasni in sus. Se ridica in picioare, isi sterse repede obrajii, trecu mana prin par si clipi pentru a alunga lacrimile care o impiedicau sa vada…
-James?
El statea acolo, o usa deschisa in spatele lui infatisand un hol, unul familiar.
-James, nu lasa usa sa se inch-! tipa Lily, dar era prea tarziu. Se auzi un click si camera se roti din nou.
-Woa! striga James clatinandu-se si lovindu-se de Lily.
Camera inceta sa se mai miste si James si Lily se indepartara unul de celalalt.
-Ce camera ciudata, remarca James.
-Am intrat aici din gresala acum aproximativ o ora, il informa Lily, si nu pot gasi usa-vezi tu, se misca de fiecare data cand inchizi una. Inscriptia de pe podea spune ca una duce inapoi la Hogwarts.
James privi cuvintele.
-A, ai descoperit Camera Necesitatilor…de ce ti-ai dori niste usi totusi?
-Nu stiu…am trecut pe langa perete si un gand mi-a aparut in minte…nu-mi amintesc despre ce era, dar sigur nu era al meu.
-Hmm…pai, in mod normal poti intra in Camera cand altcineva este inautrul ei doar daca stii cu exactitate la ce s-a gandit persoana respectiva…e foarte ciudat, e ca si cand ai fi cautat o enigma sau ceva…
-Nu stiu ce cautam-nu era gandul meu! Sunt asa confuza, era de parca altcineva mi-a luat mintea in stapanire.
-De ce plangeai? intreba James in sfarsit.
-Eu…Lily nu-i putu sustine privirea. Ochii sai erau prea ingrijorati, prea usor de crezut, prea uimitor de caprui, prea frumosi…stai asa, ochii lui James? Frumosi? Innebunea, sau ce?

Din fericire, James cerceta camera, uitandu-se la usi cu interes.
-Ce faci? intreba Lily cand James deschise o usa? Se imbratisa singura cand el o inchise si camera se roti ametitor de repede…
El mai incerca alte cateva usi si, dupa ce inchise una si incepu sa deschida o alta, (camera se rotea atat de rapid incat ti se facea rau), Lily se pomeni aruncata intr-o alta usa, care se deschise la impact. Lily si James se privira, fiecare cu mana pe o alta usa deschisa.
-Dar asta inseamna..
-Le putem deschide pe toate, canta Lily fericita, si daca nu va ramane niciuna inchisa…
-O vom gasi pe cea corecta!
-Ok, deschide cat de multe poti fara sa inchizi vreuna, pentru ca isi vor schimba iar locurile, zise Lily.
Se agitara prin camera, deschizand usile, dar odata ce una era deschisa, se inchidea inapoi cu un scartait de rau augur, iar incaperea se invarti din nou.
-Trebuie sa le tinem deschise, constata James.
Redeschisera cateva usi tinad deschise cat mai multe puteau. Una din cele ale lui Lily fu periculos de aproape sa se inchida, insa o prinse chiar inainte sa se auda acel click.
Incercand sa tina cele cinci usi, Lily sprijinea cu picioarele doua, si alte trei, cu mainile. Nu putea vedea cu exactitate ce facea James, dar stia ca ar fi imposibil pentru ei sa tina toate cele douazeci si una de usi deschise in acelasi timp.

-James? intreba ea cu vocea sugrumata deoarece isi lovise un deget.
-Da? veni o voce extenuata.
-Cate usi tii?
-Cinci.
-Asta inseamna ca mai sunt zece intre noi…dar erau douazeci si una! Ar trebui sa mai tinem inca unsprezece…e imposibil. UH! De ce nu fac mai multa yoga? As fi mult mai flexibila…cum vom iesi de aici? Lily dadu drumul usilor in acelasi timp si facu un pas inapoi.

-Lily, ce fa-nu le da dru-! urla James care fu aruncat prin camera rotitoare.
Se opri chiar la picioarele lui Lily.
-Cum o sa mai iesim acum? intreba el iritat.
-Nu putem, tipa Lily, care statea acum cu picioarele incrucisate pe podea. Nu vezi, James? Putem tine cateva usi deschise o vesnicie, dar nu pe toate. Nu putem face nimic: suntem blocati aici. Pentru totdeauna.
James se aseza cu spatele lipit de al ei.

Lily simti un fior pe sira spinarii, dar parea ciudat, deoarece era prea ocupata sa se ingrijoreze de problema lor.
-Ce e aceasta Camera a Primirii, sau cum ii zice? intreba ea lasandu-si capul pe spate.
Asta, zise James, inclinandu-si si el capul astfel incat sa-l sprijine pe al ei, este Camera Necesitatilor. N-ai auzit niciodata de ea? Este “camera du-te-vino”. Se transforma in orice iti doresti atunci cand treci de trei ori prin fata peretelui.
-Oh, exclama Lily. La ce se gandise oare?
-Dar cateodata poti fi salvat de cineva…odata Sirius m-a inchis aici in timp ce Camera era transformata intr-o sera plina de plante ciudate care incercau sa ma manance de viu.
-Ai iesit? Ai fost ok?
-Da…a venit dupa mine la cateva ore, batranul Amprenta…dar cred ca atunci stia exact in ce camera ma lasase.
-Nu suna prea bine pentru mine, sa-ti inchizi cel mai bun prieten intr-o camera plina de plante veninoase…un nou motiv pentru care o sa-l pedepsesc sub pretextul ca a suparat-o pe Mary…sincer sper ca n-o va face, dar…
-Ai de gand sa-l pedepsesti…pentru mine? Pentru ceva ce s-a intamplat ani in urma? James parea surprins.
-Normal, doar imi esti prieten, zise Lily feroce, apasand pe cuvantul “prieten”. Nu lasa nicio portita pentru ceva mai mult…Lily incerca sa alunge acel gand-de unde ii vedeau asemenea ganduri ciudate?
James ii impartasea stanjeneala, asa ca urma o pauza.

-Pai, si tu esti prietena mea si as face orice pentru tine.
Lily zambi…poate ca se putea obisnui cu aceasta idée, de a fi prieteni,
-Deci aceasta camera s-ar putea transforma in orice? intreba ea dupa o vreme.
-Orice, raspunse James. Ai putea-o folosi ca pe o camera in care sa ascunzi ceva, un loc de evadare, un depozit, orice…chiar si pentru recapitulare in plus sau teme.
-O, deci as putea s-o transform intr-un laborator de Potiuni? Daca as putea iesi de aici…
-Da, sigur ca da, desi sunt surprins ca ai nevoie: te descurci de minune la Potiuni.
-Chiar mai bine de cand l-ai speriat pe Plesneala, zise Lily. In linistea care urma, totul paru sa inghete.
-De unde stii? intreba James incet.
-Te-am auzit fara sa vreau. Nu-nu a fost intentionat, a trebuit sa ma intorc sa imi iau pana-a fost un accident…scuze!
-Nu-ti cere scuze, zise el ferm, imi pare rau ca am intervenit…stiu ca iubesti Potiunile si Smiorcaitul nu e mai bun decat tine fiindca imprumuta notitele vechi ale lui Slughorn…nu cred ca e corect. Voiam doar sa fii fericita, vocea lui se franse.
Inima lui Lily incepu sa bata foarte repede si stomacul ei facu o tumba. Vrea sa fiu fericita! Chiar ii pasa…

-Multumesc, James, zise, incercand sa-si pastreze vocea calma, nu stii cat de mult inseamna asta pentru mine. Urma o pauza. Dar tu esti fericit?
-Eu? intreba el surprins. De ce n-as fi?
-Stiu despre tatal tau, turui ea, incercand sa vorbeasca repede, de parca asta i-ar fi cauzat mai putina tristete.
El nu o intreba cum aflase. Nu spuse nimic, dar Lily ii putu simti tensiunea.
-Imi pare foarte rau ca ti s-a intamplat asta, zise ea usor, chiar imi pare.
Il simti cum incepe sa tremure si ii lua mana, tinand-o usor.
-Nu e drept ca se intampla asa ceva, zspuse ea, dar sunt sigura ca e mandru de tine in fiecare zi.
Il auzi pe James tragandu-si nasul.
-Scuze, raspunse el cu vocea strangulata. Stiu ca baietii nu plang…
-La dracu cu asta! replica ea feroce, asta e o chestie stupida pe care o spun oamenii ca baietii sa para inumani, ca nu au sentimente: de-asta sunt asa multi oameni deprimati, pentru ca nu plang si pentru ca nu isi arata sentimntele. Nu le tine in tine, James-odata ce plangi te vei simti mai bine si vei putea trece mai departe.

-N-am plans la inmormantare, zise el ragusit suspinand, oamenii trebuie sa fi crezut ca nu imi pasa…
-Dar iti pasa, asta e idea-tatal tau stie asta, la fel si mama ta, daca are macar jumatate de creier. Si sunt sigura ca are. E ok. Lucruri ca astea se intampla si ai nevoie de prieteni buni care sa te ajute sa treci peste. De fapt, te-as imbratisa daca n-as fi ingrijorata ca iti incalc regulile de masculinitate sau…
-Reguli? James incerca sa nu rada. Ce reguli?
Parea atat de trist, atat de singur. Lily nu il mai vazuse niciodata asa si se intoarse sa il vada, cu picioarele incrucisate, cu lacrimile udandu-i fata, iar inima ei se topi.

Il stranse intr-o imbratisare de urs si el se srijini pe umarul ei tremurand si plangand. Ceva ii spunea lui Lily ca el nu vorbise cu nimeni despre asta. Nici macar cu Sirius. Erau niste lucruri pe care alti baieti pur si simplu nu le intelegeau, chiar daca erau draguti, sau buni prieteni. Lily putea simti ca James nu isi aratase sentimentele si probabil petrecuse ore inchis in dormitor, inconjurat de linistea apasatoare. Il stranse mai tare. Era atat de puternic, si in acelasi timp un idiot atat de mare inmagazinand toata suferinta asta.
Statura asa pentru o vreme, Lily imbratisandu-l strans, iar James stand acolo amortit, incercand sa absoarba tristetea si mirosul parului ei, si gandindu-se la toate datile in care se plansese tatalui sau in legatura cu faptul ca Lily Evans nu il iubea…poate ca batranul zambea chiar acum, chicotind la felul in care il imbratisa Lily…Lily, care aparent il ura…Lily care, in acel moment gandea “ia-o pe asta, Vernon Ning-Ning-Ning Dursley! James este mult mai cool decat vei fi tu vreodata. Trebuie sa fii extraordinar de puternic sa-ti opresti emotiile, dar trebuie sa fii si mai si pentru a-ti accepta fricile si pentru a trece de ele.”

Ii dadu drumul lui James si il privi in ochii sai frumosi de culoarea alunei, stralucind de lacrimi, cu fata aproape uscata.
El ii oferi un zambet micut.
-Imi pare rau ca am izbucnit asa. Eu doar-imi pare rau-
Lily se apleca si il saruta pe obraz.
-Sa nu-ti para rau.
Isi zambira si urma o pauza stanjenitoare. Apoi Lily se intoarse si se sprijini din nou de spatele lui.
-Deci, ce ar trebui sa facem pana vom fi salvati? intreba Lily sperand ca vor iesi de acolo inainte de a face ceva si mai stupid.

-Pai, cineva ne-ar putea salva. Daca vor vrea sa gaseasca acel lucru la care te-ai gandit, atata timp cat nu era “un loc pe care sa nu-l poata gasi nimeni”, rase el. Poate ca ti-ai imaginat o usa catre o alta lume, sau o camera a pacalelior, sau…cand James incepu sa enumere lucrurile la care s-ar fi putut gandi, ea ingheta, reflectand. Era o singura usa care i-ar fi putut salva daca era deschisa din castel.Una singura. Si toata lumea era in pat. Cum puteau fi salvati? Si daca se miscau de fiecare data…Cel putin era si James aici…
Isi dadu o palma mentala. Ce era in neregula cu ea? Innebunea daca ar fi inceput sa creada ca s-a indragostit de James Ciufulitul Potter pe care il urase atat de mult, iar acum copilaria ei ii blocase pe amandoi aici pentru totdeauna, neavand nimic altceva, decat persoana celuilalt…E destul de dragut, gandi ea, doar eu si James-LILY CATHERINE EVANS, REVINO-TI, SI FA-O ACUM! Ea realiza cu un fior ca spatele ei era inca lipit de al lui James. Sari in picioare, iar James isi pierdu echilibrul si se lovi la cap. Dar Llily incerca sa nu observe, mergand in cerc nervoasa.

-Au…murmura James.
-Trebuie sa iesim de aici, zise ea, si nimeni nu o sa ne salveze.
-Ar putea-
-N-o vor face, ok? E improbabil-suntem pe cont propriu! Lily deschise usa unui dulap si o avalansa de mici jucarii din lemn ii cazura in cap.
-Lily! striga James, esti in regula?
-Nu vom iesi niciodata de aici, urla ea isteric, de ce sunt asa o idioata?
-Hei, nu esti o idioata.Cesti cea mai desteapta, cea mai uimitoare, cea mai frumoasa persoana pe care o cunosc. Lily il privi, cum statea cu mana intinsa pentru a o ajuta sa se ridice. Era pasiune in ochii sai si puteai cu usurinta observa ca spusese asta din tot sufletul.
-Hei, stai putin, zise James ridicand una din jucariile din lemn, astea nu sunt papusi!
-Ce?
-Pe bune, nu sunt jucarii! Sunt piedici pentru usi!
Uitandu-se in jos, Lily vazu ca James avea dreptate. Ceea ce ea confundase cu sute de papusi, erau sute de piedici pentru usi. Aveau pictate fete, dar erau cu siguranta piedici.
Ea si James se privira, apoi insfacara cateva bucati de lemn si le fixara in usi. Dupa putin timp, mai ramamsese doar o usa. In acelasi timp, cei doi insfacara eceeasi piedica si o fixara in ultima usa ramasa, care scoase la iveala coridorul de la al doilea etaj. Se privira unul pe celalalt.

-Suntem…
-In siguranta!
Lily iesi din incapere.
-O, Doamne! Suntem afara!
Inundata de usurare si brusc, fara sa se gandeasca, il saruta.
Se simtea de parca intreaga lume era plina cu razele celui mai frumos soare. Apoi, dintr-o data, constiinta ei urla: CE NAIBA FACI? NICI MACAR NU IL PLACI PE JAMES POTTER! Nu ai VOIE sa-l placi pe James Potter-STOP STOP STOP! Se indeparta de el, parand jenata.

-Imi pare rau, nu stiu ce m-a…
Si Lily fugi. De-a lungul coridorului, izbucnind in plans. Nu vazu durerea de pe fata lui James, sau felul in care se sprijinise de perete, cu fata ingropata in maini. Nu vazu cat de mult il ranise pentru ca incepea sa reallizeze ce facuse…si ca ar putea, cumva…sa fie indragostita de James Potter.
.....................................
Ei bine, sunt punctuala! Sper sa va placa noul capitol. Vine si urmatorul zilele urmatoare, probabil joi. Ne citim in curand!